Ne-am emancipat sau nu ne-am emancipat?

Frumosul sex al barbatilor - Florence EnhuelSexul este murdar si taios. Este pretiosul bibelou ciuntit pe care il impingem cu grija in spatele vitrinei prafuite a familiei si este rusinea din privirile ascunse. Este un act ce inca se cere justificat, fie ca aceasta justificare vine sub forma apologiei iubirii sau a cinismului mai mult sau mai putin sofisticat. Pana in ce punct este literatura (fie ea autobiografica sau nu) o forma de justificare si unde se gaseste linia ce delimiteaza temeritatea literara a unor Henry Miller sau Salvador Plascencia sau, de ce nu, Florence Ehnuel, de expunerea patetica a liniilor trupurilor frante?

Nu incape indoiala ca literatura se poate incurca, intr-o oarecare masura, in itele grafismului cu iz de cearsafuri statute, acesta fiind punctul (textual, putem spune) in care semnificantul isi pierde directia si se incurca in plasa semnificativelor justificari semnificante. Incurcatura ce se datoreaza, nu in mica parte, schimbarii nu intotdeauna oportune a centrului de greutate al textului si inclinarii balantei catre autoritatea hapsana a cititorului. Fara indoiala, textul va capata alura justificarii subliminale a actului sexual, fiind, in acelasi timp, o justificare a unor conventii literare. Prima situatie este inevitabila, din moment ce straniile demarcatii intre fictiune reala si realitate fictiva inca se fac simtite. Din fericire, nici a doua nu poate fi evitata. Literatura devine o forma de justificare si aproape ca am incetat sa ne mai intrebam ce anume necesita aceasta justificare, care, la un moment dat, se prelinge de-a lungul liniilor voluptoase ale trupurilor de o pilozitate excesiva si…

deloc neatragatoare, dupa cum ar comenta, probabil, Barth, fara sa-si termine insa gandul. Nici o grija, caci l-ar continua Florence Ehnuel, intinzandu-se pe pagini la randul si detaliind placerea simtita, transformata, mutilata. Are rost sa ne intrebam care anume este scopul tehnic al unor astfel de texte, atata vreme cat ele reusesc sa extraga esenta unei placeri senzoriale aparte? Da, pentru ca ele nu fac doar asta. Probabil ca insusi statutul manuscrisului ne-ar obliga sa le privim si dintr-o perspectiva ceva mai detasata, caci nu putem sa ignoram, la un anume nivel al constiintei, faptul ca ele isi duc existenta, intr-o oarecare masura, inainte de a deveni ale cititorului, pe o pagina tiparita. Insa dincolo de aceasta granita a tehnicitatii, principalul criteriu de evaluare ramane placerea textului. Nu fara talent si deloc neplacut, Florence Ehnuel puncteaza, in Frumosul sex al barbatilor, obligatia morala de a satisface o placere care, in cele din urma, nu accepta sa nu fie satisfacuta. Sexul devine o datorie? Probabil.

Si ar trebui sa ne infioare josnicia acestei datorii fata de propriul trup, la fel cum ne infioara tenebrele foamei si oroarea infometarii. Sexul este forma suprema de santaj a vremurilor de dupa coaste si tarana, ca sa il parafrazez pe Salvador Plascencia.

Andrada Pop

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply